Incep primul articol din tema legata de doliul prenatal si perinatal cu acest articol in care voi prezenta situatiile de doliu si aspectele psihologice.

„Reproductive loss” este termenul din limba engleza care cuprinde o paleta mai larga de evenimente traumatizante legate de doliu prenatal si perinatal. Am incercat sa il traduc in romana si sa gasesc alternative care sa cuprinda toata paleta de experiente si nu ma declar multumita. Poate ma ajutati si voi cu un comentariu, feedback, mesaj. Multumesc!

Am aflat de acest termen in cartea Motherhood in the Face of Trauma Pathways Towards Healing and Growth, scrisa de Maria Muzik si Katherine Lisa Rosenblum, unde este vazut ca un eveniment traumatizant singular, de pierdere a unei persoane foarte dragi care nu s-a nascut inca sau nu ai cunoscut-o. 

Experientele traumatizante care intra in aceasta categorie sunt: pierderea sarcinilor (avort spontan, sarcina ectopica, moartea noului-nascut, nasterea unui copil mort, decesul intrauterin fetal si terminarea unei sarcini din cauza unei anomalii fetale sau unui avort voit), infertilitatea, moartea copilului in primele zile de viata, moartea unui copil la nastere care urma sa fie adoptat. 

Am extras din aceasta carte idei/teorii legate de aspectele psihologice ale situatiilor de doliu prenatal si perinatal, pe care vi le mentionez mai jos.

Aceasta categorie de evenimente traumatizante este diferita deoarece schimba modelul de a vedea lumea ca fiind sigura, echitabila si predictibila, deoarece ordinea fireasca nu este ca parintii sa isi ingroape copiii.

Este dificil sa traiesti tristetea mortii copilului drag pe care nici nu l-ai cunoscut. Alaturi de socul puternic, parintii percep evenimentul socant ca fiind ireal si foarte confuz. Din aceasta perspectiva este recomandat ca parintii sa fie incurajati sa vada, sa aiba contact fizic cu copilul pe care l-au pierdut si sa il numeasca. In acest fel pierderea este ancorata in realitate facilitand trairea emotionala a doliului.

Este firesc ca in jurul datei aniversarii termenului de 9 luni (posibila nastere) si a momentul aflarii vestii ca a murit (data mortii) parintii sa simta o „tristete fantoma” care nu este un rezultat al faptului ca nu si-au integrat trauma, ci ca o forma de reamintire a tristetii pierderii copilului care nu este fizic langa ei, dar a carui amintire nu va fi uitata. 

In comparatie cu decesul unei persoane din familie, rudele si prietenii vor minimiza si nu vor considera ca parintii au dreptul de a suferi in urma unei pierderi din aceasta categorie. Se va intampla de multe ori sa auda de la ceilalti „uita si treci mai departe”, „faceti un alt copil” ca o forma de a le minimiza suferinta. Aceste vorbe sunt spuse de cele mai multe ori din ignoranta si nu din rea vointa. 

Doliul prenatal si perinatal reprezinta un atac la propria incredere, mai ales la increderea in propriul corp, atunci cand e vorba de mama. Invinovatirea poate fi diminuata prin gasirea unei cauze si prin a identifica gandurile de autoblamare si a gasi strategii de reconstruire congnitiva. Este important ca femeile sa isi gaseasca capacitatile de a se ancora din nou in increderea in puterea lor interioara si in corp. 

Fiind un eveniment traumatizant este posibil sa rascoleasca alte experiente din trecut legate de moartea altui copil, a unui parinte sau a unei alte persoane dragi. 

Un alt aspect este trairea evenimentului ca o disturbare a unui ritm firesc in dezvoltarea vietii de adult, respectiv trecerea la rolul de parinte. Pentru multe cupluri pierderea copilului creaza o srtare de blocare, o senzatie ca alearga spre un obiectiv dar nu reusesc sa ajunga nicaieri. Izolarea de restul lumii este un efect al acestei stari interioare de stagnare. Ei se simt straini si insingurati de restul familiei si de prieteni care isi vad de viata lor avand copii si formand familii numeroase. Nu este surprinzator ca multe studii au raportat o tristete mult mai puternica pentru cuplurile care nu au copii si o alinare a tristetii pentru cei care au copii. Sentimentele care pot aparea sunt de invidie intolerabila, durere sau furie atunci cand mamele increcate de aceasta suferinta sunt in prezenta altor mame cu copii sau a femeilor insarcinate. 

Durerea resimtita in urma acestei pierderi este cu atat mai puternica cu cat timpul de gestatie/asteptare (in cazul infertilitatii) a fost mai mare si cu cat atasamentul dintre mama si copil a fost mai profund.

Mecanisme de a face fata suferintei includ: atentia de a face schimbari in viata, incercarea de a face lucruri noi, distragerea atentiei de la suferinta, preluarea de noi roluri si dezvoltarea de noi relatii. 

Urmeaza un nou articol pe aceasta tema despre raspunsurile pe care le dezvolta parintii in relatie cu aceasta experienta traumatizanta. Editare ulterioara – Articolul urmator este: Cum sa depasesti o experienta de doliu pre-perinatal? 

Daca vrei sa faci parte dintr-un grup online de sustinere a parintilor care au trecut prin experiente de doliu pre/perinatal, te invit sa imi scrii. Datele de contact le gasesti in sectiunea Contact.

Autorul picturii folosite in acest articol: LovettaReyesCairoArt