Fie ca aceptam sau nu aceasta pandemie ne-a schimbat viata de zi cu zi. Incetul cu incetul am creat diverse strategii de adaptare, de la cele sociale pana la cele psihologice. Ne uitam in vietile strabunicilor si a bunicilor, „facem o cruce mare” si suntem recunoscatori ca nu suntem martorii unui razboi. Daca ar fi sa privesc in familia mea, fiecare generatie, cu care am avut ocazia sa interactionez fizic, a avut un eveniment istoric de impact: al doilea razboi mondial, comunismul, explozia de la Cernobil, revolutia din 1989. Avem povestile de adaptare ale membrilor familiei, felul in care ei au perceput acel eveniment, ce au facut ca sa supravietuiasca. 

Dar oare copiii din burtile mamelor au dezvoltat mecanisme de supravietuire in aceste contexte de razboi, lipsa de resurse, foamete, mediu toxic? Si daca da, ce ii transmite gravida copilului din burta ei in timpul acestei pandemii? Intrebarea aceasta mi-a revenit in minte de mai multe ori in decursul anului. Cu cat citeam mai multe despre importanta celor 9 luni pentru dezvoltarea ulterioara a copilului, cu atat speram ca exista studii in desfasurare legate de impactul pandemiei si actiuni concrete. 

Citesc in cartea „Origins – How the nine months before birth shape the rest of our lives”, scrisa de Annie Murphy Paul, despre cercetarea epidemiologistului Tessa Roseboom numita „The Hunger Winter” (Iarna infometarii). In toamna anului 1944, in timpul celui de-Al Doilea Razboi Mondial, armata germana a blocat toate transporturile cu mancare catre Olanda. Pana in luna mai a urmatorului an locuitorii tarii au trecut printr-un episod de foamete extrema. Studiul arata ca in acea perioada si imediat urmatoare, din cauza malnutritiei, a crescut rapid rata mortalitatii in utero, numarul de copii nascuti cu greutate mica la nastere si rata mortalitatii in randul bebelusilor.

Ulterior studiul a facut o analiza pe termen lung a celor aprox. 800 de copii supravietuitori si a familiilor acestora. Ce a revelat acest studiu: oamenii a caror mame au fost insarcinate in perioada foametei au dezvoltat, mai mult decat media (copii aflati in gestatie in conditii normale), obezitate, diabet, boli de inima; experientele prenatale individuale au schimbat felul in care corpul lor s-a dezvoltat; riscul diabetului a fost mai mare la copiii expusi la malnutritie in al doilea trimestru de sarcina; bolile de inima de trei ori mai mari la copiii aflati in gestatie in al treilea trimestru de sarcina.

Acest prim studiu l-a determinat pe David Barker sa initieze o alta cercetare in regiunile sarace din Anglia, publicata in 1989, cu concluzia: copiii care s-au nascut cu greutate mica la nastere au riscuri crescute de boli de inima la varsta mijlocie. Barker afirma: „Cand nutrientii sunt deficitari, acestia merg catre organele importante, cum este creierul, si mai putin catre alte organe, cum este inima si ficatul.” Acest mecansim de supravietuire are efecte bune pe termen scurt dar nota de plata se vede mai tarziu in viata. „Cred ca fetusii obtin informatii din mediul intrauterin si isi adapteaza fiziologia in mod corespunzator. Ei se pregatesc pentru lumea pe care o vor gasi  o data ce se vor afla dincolo de uter. Mesele pe care o femeie insarcinata le consuma constituie un fel de poveste despre abundenta sau deprivare. Aceasta poveste ofera fatului informatiile despre cum sa isi organizeze corpul si sistemele pentru a se adapta circumstantelor ulterioare astfel incat sa isi faciliteze supravietuirea. Un copil cu greutate mica si cu nivel scazut de cerinte de energie va avea sanse mai mari de supravietuire atunci cand este adult intr-un mediu in care exista foamete.” 

Daca alimentatia gravidei are impact asupra dezvoltarii fatului, impactul emotional al evemimentelor stresante se transmite catre copilul din burta ei?

Studiile transgenerationale ale supravietuitorilor Holocaustului mentioneaza ca exista o transmitere de la parintii cu Sindrom de Stres Post-Traumatic (SSPT) la copii lor a vulnerabilitatii de a dezvolta aceasta conditie. Rachel Yehuda numeste aceastra transmitere – Cicatrice fara rana. Persoanele cu nivel bazal scazut de cortizol sunt predispuse sa dezvolte un SSPT in urma unui eveniment traumatizant. Cortizolul este un hormon eliberat atunci cand corpul este expus stresului, avand functia de a opri reactia la stres atunci cand nu mai exista stimulul. In cazul persoanelor cu nivel scazut de cortizol, nivelul crescut de alarma al corpului nu se opreste o data cu incheierea crizei.

Dr. Yehuda a intuit ca transmiterea se realizeaza si atunci cand copilul este in uter. In studierea femeilor care erau insarcinate atunci cand s-a intamplat atacul turnurilor gemene din New York, a descoperit ca bebelusii dupa un an de viata aveau un nivel scazut de cortizol, la fel ca al mamelor cu SSPT. Impactul a fost mai mare pentru gravidele care se aflau in trimtestrul trei de sarcina la momentul evenimentului.

Studii similare despre stresul sever din sarcina s-au facut pe gravide care au trecut prin cutremurul de 6.8 grade din 1994 din California, Uraganul Katrina din 2005, razboiul din Ierusalim din 1964-1976 si copiii ai caror tati au murit in Al Doilea Razboi Mondial in Finlanda. Rezultatele au demonstrat ca stresul sever afecteaza fatul determinand greutate scazuta la nastere, nasteri premature si chiar predispozitie catre boli psihice si tulburari de comportament. 

Stresul sever este produs de evenimente care ameninta propria viata sau viata unei persoane dragi, moartea unui membru al familiei, un diagnostic de boala terminala, un dezastru natural, un atac terorist si un razboi. Poate pandemia cu COVID-19 sa fie inclusa in categoria de evenimente care creaza un stres sever? Raspunsul este da. La o simpla cautare pe internet in legatura cu impactul pandemiei asupra gravidelor si a bebelusilor, gasim multe rezultate legate de stresul prenatal, greutatea mica la nastere si cresterea numarului de prematuri.   

Revin la intrebarea acestui articol „Ce ii transmite gravida copilului din burta ei in timpul acestei pandemii?” Raspunsul meu este ca depinde de la caz la caz, in functie de nivelul de stres al gravidei, de istoricul ei personal si transgenerational si de suportul fizic si psihologic pe care il primeste de la familie, prieteni si societate. O gravida ii poate transmite copilului ei ca lumea este un loc periculos in care trebuie sa fie vigilent. O alta mamica ii poate confirma ca lumea este in acest moment intr-o criza, dar ca el/ea va fi mereu in siguranta, protectie si iubire. Intre cele doua extreme exista atatea mesaje cate gravide sunt.

In inconstientul colectiv exista mesajul „Fii atent/a!”, „Traiesti intr-o lume cu un virus ucigas”, „Protejeaza-te!”. Lumea este un spatiu cu potential de stres sever. Dar daca cunoastem ca cele 9 luni petrecute de copil in burta memei sunt atat de importante pentru dezvoltarea lui ulterioara, cum putem sa sustinem femeile insarcinate din aceasta perioada de pandemie? Cum putem ajuta femeile insarcinate ca mesajul pe care il ofera copiilor din pantec sa fie despre siguranta si despre existenta resurselor de depasire a stresului?  

Pornind de la un cadru general, societatea ar trebui sa vada gravida si fatul ca avand o prioritate majora si astfel sa creeze si sa asigure cadrul social, medical si legal de siguranta pentru amandoi. Societatea civila si specialistii sa creeze un numar de telefon de suport, grupuri de sustinere psihologica speciale pentru femeile insarcinate. Si lista poate continua, acestea fiind primele idei care au aparut. Revin intr-un articol urmator dupa o documentare despre cele mai bune practici din lume. 

Pana atunci, oferiti suportul vostru unei viitoare mamici, caci astfel ajutati la construirea unei lumi mai bune. „Ecologia lumii este ecologia pantecului.”