Pot organele noastre să gândească?

Nu este aceasta treaba creierului nostru? Nu-ți face griji, creierul este încă responsabil de procesele noastre de gândire. Dar organele și creierul nostru au conexiuni nervoase și hormonale și lucrează împreună. În situații de stres intens, creierul transmite excesul de stres către organe, a căror materie fibroasă înregistrează imediat emoția. Acest proces declanșează o reacție psihosomatică. Poate fi o durere de stomac, o durere de cap, vărsături, diaree sau constipație etc. Stres și fenomene psihosomatice se intampla simultan. Creierul nostru și organele noastre reacționează ca o singură entitate. De fapt, corpul uman este sediul unui „organ emoțional” permanent.

Fiecare emoție afectează un organ?

Luați în considerare această definiție a „emoției” dintr-un dicționar medical: „reacție psihologică intensă sau dureroasă care afectează puternic numeroase organe.” Deci lumea medicală este conștientă de faptul că emoţiile au un impact asupra organelor.

Poate un organ să ne influențeze comportamentul?

Un organ disfuncțional poate bloca întregul nostru metabolism și ne epuizează. Ne afectează energia, sensibilitatea, susceptibilitatea noastră, chiar și trăsăturile caracterului nostru intrinsec. Fiecare individ are un organ care este mult mai reactiv sau sensibil decât celelalte, acea verigă slabă. Când apare cea mai mică defecțiune, organismul se adaptează, folosind toate instrumentele de care dispune pentru a restabili echilibrul. Dacă insuficiența reapare frecvent în același organ, corpul devine din ce în ce mai slab, iar atitudinea persoanei se schimbă.
Iată un exemplu simplu. Ia cina la un restaurant. Mancarea nu este potrivită pentru tine, iar câteva ore mai târziu ai arsuri la stomac și dureri de stomac. A doua zi dimineața, când te trezești, nu te simți bine, tenul tău este pătat și stomacul deranjat. Tu nu te simți odihnit, te simți încordat. La serviciu, unul dintre colegii tăi face o remarcă despre o proiectul pe care tocmai ești pe cale să îl termini. Reacționezi exagerat, devenind furios și irațional. Să presupunem acum că unul dintre organele tale este supraîncărcat sau slăbit în mod cronic. Comportamentul tău va fi afectat semnificativ.

În schimb, comportamentul poate influența un organ?

Să ne imaginăm, de exemplu, că ai nevoie în mod excesiv de afecțiune și recunoaștere — o trăsătură care „merge direct la inimă”. Este ca și cum inima ta ar fi mereu în funcțiune, așteptând semne de afecțiune din partea tuturor celor din jurul tău. Acestă nevoia este atât de răspândită încât inima ta reacționează la cea mai mică emoție. Această cerere este constantă, atât din punct de vedere emoțional, cât și fizic. Din cauza stimulilor în exces, inima devine suprasensibilă și poate dezvolta anomalii
de ritm sau poate provoacă spasme arteriale în arterele coronare. Da, într-adevăr, comportamentul influențează organele. Desigur, unii oameni ar putea replica că trebuie să existe o predispoziție genetică, o problemă constituțională. Darb asta nu schimbă ecuația comportament-organ despre care vorbim.
„Suferința psihologică poate provoca dureri fizice foarte reale, adesea confundate cu un atac de cord. Când este în șoc, mușchiul inimii suferă de spasme, care provoacă contracții dureroase la nivelul pieptului, obstrucție a plămânilor și dificultăți de respirație, de asemenea dureri fulgerătoare în brațe.” — New England Journal of Medicine
Se știe că sindromul „inimii frânte”, care este cauzat de stresul emoțional și de adrenalină și noradrenalina care se revarsă în sânge. Acest lucru poate fi fatal dacă subiectul suferă deja de boli de inimă. La subiecții sănătoși, acele simptomele dispar în câteva zile.

Vă invit să lucrăm cu organele noastre, cu amintirile și emoțiile stocate în acestea, în cadrul sesiunilor de Osteopatie Viscerală și Terapie CranioSacrală.

Sursa documentare: ”Understanding the messages of the body” – Jean PierreBarral