TERAPIA CRANIOSACRALĂ
ÎN PIATRA NEAMȚ
Terapia CranioSacrală este o terapie manuală blândă, dar profund vindecătoare, care stimulează capacitatea naturală a corpului de auto-corecție și auto-vindecare.
„Presiunea mâinilor determină izvoarele vieții să curgă.” (T.N.)
CE ESTE TERAPIA CRANIOSACRALĂ?
Terapia CranioSacrală este o terapie foarte practicată pe tot globul și recunoscută pentru beneficiile sale. A fost dezvoltată de dr. John E. Upledger, în urma studiilor științifice pe care le-a condus la Universitatea de Stat Michigan din Statele Unite, între anii 1975-1983, unde a fost profesor de biodinamică și cercetator clinic. Este o terapie manuală, folosind atingeri blânde de numai cinci grame, fără riscuri, în care se lucrează la nivelul fasciei și al membranelor meningeale pentru sprijinirea sistemul craniosacral.
CUM FUNCȚIONEAZĂ?
Numele „craniosacral” din denumire este format din două cuvinte, respectiv, cranio = cutia craniană și sacral = osul sacru. Așa cum există sistem digestiv sau osos, există și un sistem craniosacral (format dintr-un sistem membranos numit meninge, lichid cerebrospinal și structurile din interiorul sistemului membranos care controlează producerea și curgerea acestui lichid).
Lichidul cerebrospinal (ce hrănește și protejează creierul și măduva spinarii) are un puls ritmic ce poate fi simțit și palpat în orice os sau țesut.
În timp ce pacientul stă întins pe masa de masaj, îmbrăcat în haine lejere, practicianul folosește o atingere ușoară conectându-se cu pulsul craniosacral, evaluează unde sunt restricții în corp și aplică tehnicile pentru obținerea corecțiilor și eliberarea tensiunilor, stimulând procesul natural al corpului de autovindecare.
Când un terapeut își așează ușor mâinile pe pacient, în timpul unei sesiuni de terapie, le folosește ca instrumente de ascultare, așa cum un consilier îți ascultă cuvintele. Corpul pacientului răspunde la această atingere prima dată prin propria lui ascultare. În acel spațiu de liniște și de ascultare profundă, corpul, prin Medicul Interior, începe să colaboreze cu practicianul oferindu-i informații despre nevoile acestuia, despre blocajele fizice, emoționale și energetice și despre felul în care experiențele de viață s-au imprimat în corp.
În Terapia CranioSacrală, terapeutul lucrează cu pacientul ca întreg, respectiv cu corpul, cu mintea și emoțiile și cu spiritul.
CĂROR PROBLEME DE SĂNĂTATE SE ADRESEAZĂ?
Mușchi și sistemul osos. Țesut cicatricial – leziuni vechi / intervenții chirurgicale; dureri cronice de gât și dureri de spate; dureri la șold și membrele inferioare, în legătură cu nervul sciatic; dureri cervicale în urma accidentelor rutiere / traume nerezolvate; traume sau leziuni – acute sau cronice; curbura coloanei vertebrale (cifoză, scolioză); dureri musculare; umăr anchilozat / dureros; leziuni sportive; leziuni repetitive / luxații; probleme postoperatorii; leziuni vechi
Sistemul digestiv. Constipație; diaree; sindromul de colon iritabil; intoleranță alimentară, sensibilități.
Sistemul neurologic. Probleme legate de autism; ADD; ADHD; paralizie cerebrală; MS – Scleroză multiplă; AVC.
Comportamente/stări. Fobii; crize de isterie; trac; agresivitate; frici; anxietate; depresii; diverse probleme emotionale.
Infecții. Cronice sau acute; infecții ale sinusurilor; infecții respiratorii; infecții ale urechii; infecții ale tractului urinar.
Sistemul imunitar. Imunitare redusă / boli legate de imunitate; oboseală cronică; alergii; oboseală după un COVID prelungit.
Sistemul hormonal. Dezechilibre hormonale; infertilitate; menopauză; probleme cu menstruația.
Dificultăți de învățare. Dificultăți de învățare, de exemplu, dislexie; dificultăți de vorbire; condiții de dezvoltare.
Gură/maxilar. Probleme ale articulației tempo-mandibulare; tulburări ale maxilarului; nervul trigemen; încleștare; scrâșnitul din dinți (bruxism); tensiune; reducerea efectelor negative după extracțiile dentare (edem, durere), recuperare mai rapidă; ajutor în timpul (sau după) purtarea aparatului dentar.
Bebeluși. Copii aflați în dificultate; colici; constipație; probleme de somn; dentiție; condiții de dezvoltare; nașteri traumatice / dificile. Citește mai multe pe pagina de Terapii pentru bebeluși.
Dacă suferi de o afecțiune menționată mai sus, atunci te invit să citești mai departe sau…
… să mă contactezi pentru a răspunde la întrebările tale și a stabili o consultație.
În această secțiune vei găsi răspunsul la cele mai frecvente întrebări legate de Terapia Craniosacrală.
01. Cine poate beneficia de Terapia CranioSacrală?
Această terapie este benefică la toate vârstele de la nou-născuți (din primele ore de viață), bebeluși, copii, gravide, adulți, vârstnici.
În acest moment pot oferi terapie CranioSacrală pentru copii peste 7 ani, adulți și bătrâni.
Pentru terapii manuale pentru bebeluși, accesați sectiunea: Terapii pentru bebeluși.
02. Cine nu poate beneficia de această terapie?
În puține cazuri, terapia CranioSacrală nu este recomandată. Printre acestea se numară: presiune intracraniană ridicată, accident vascular acut recent (recomandată după 2-3 luni), anevrism cerebral, fracturi craniene recente, hemoragie cerebrală, herniație a bulbului rahidian, anestezie epidurală recentă (recomandată după 2 săptămâni), scurgere a lichidului cerebrospinal, spina bifida (mielomeningocel), malformația Arnold Chiari.
Dacă ai neclarități cu privire la condiția ta, cere sfatul unui medic înainte de a primi o ședință de terapie CranioSacrală. Efectuată de un terapeut certificat, terapia CranioSacrală nu va acționa niciodată împotriva a ceea ce dorește corpul tău să facă. Terapeutul CranioSacral nu va diagnostica și nu va recomanda tratament medicamentos sau întreruperea unui tratament medicamentos.
03. Cât durează o sesiune de tratament?
În jur de 60-90 minute, în funcție de nevoile pacientului.
Prima sesiune cuprinde și evaluarea pacientului și va dura între 70-100 minute.
04. De câte ședințe voi avea nevoie?
Fiecare organism este diferit în modul în care și-a construit strategiile de supraviețuire și de rezistență, în care se deschide către vindecare.
Am constatat din practică că este necesar un minim de 3 ședințe, la o săptămână departare pentru a favoriza capacitatea de auto-vindecare a organismului și de recuperare a energiei vitale.
05. Cum trebuie să vin îmbrăcat?
La terapia CranioSacrală este indicat să vii îmbrăcat cu haine lejere.
06. Ce este nevoie sa aduc cu mine?
În principiu nu trebui să aduci nimic cu tine, dar dacă ai un diagnostic medical ar fi bine să aduci documentația asociată acestuia.
07. Îmi trebuie referință de la doctor?
Nu, nu ai nevoie de referință de la doctor pentru a veni, tot ce ai nevoie este deschiderea de a lucra holistic (corp, minte, suflet).
08. Unde se desfășoară sesiunile?
Sesiunile de terapie CranioSacrală se desfășoară în cabinetul din Piatra Neamț, la domiciliul pacientului și în alte orașe din România (voi anunța calendarul evenimentelor).
09. Cum pot face o programare?
Printr-un telefon (SMS & WhatsApp) la nr. 0724877088, Luni-Vineri 10:00-20:00 sau folosind formularul din pagina de Contact.
10. Cum pot să reprogramez sau să anulez o programare?
Pentru reprogramarea sau anularea unei ședințe de terapie, poți trimite un mesaj sau suna la numărul de telefon 0724877088. Aș aprecia foarte mult dacă mesajul tău va sosi cu cel puțin 24 de ore înainte, pentru a oferi posibilitatea unei alte persoane aflate în nevoie să beneficieze de această ședință.
11. Cum pot face plata ședințelor?
Plata ședinței se face după terminarea sesiunii prin numerar.
Dacă alegi un pachet de ședințe (3/5 sau 7), plata se va face integral la finalizarea primei sesiuni.
Dacă dorești să achiți prin transfer bancar, te rog să mă anunți atunci când faci programarea pentru a întocmi factura fiscală aferentă serviciilor alese.
Tabel de prețuri
ALEGE PACHETUL CARE ESTE POTRIVIT PENTRU TINE
O sesiune de terapie CranioSacrală
Pachet de 3 sesiuni de terapie CS
Pachet de 7 sesiuni de terapie CS
VREI SĂ ÎNCEPI TERAPIA CRANIOSACRALĂ?
01
Solicită o programare
Solicită o programare. Poți face asta de Luni până Vineri, în intervalul orar 10-20.
02
Complează un formular
Răspunde la câteva întrebări pentru a mă ajuta să te cunosc mai bine și să înțeleg mai multe despre motivul pentru care căuță terapie.
03
Începi terapia
În funcție de terapia aleasă ne vom întâlni în spațiul fizic sau pe o platformă de comunicare online.
VREI SĂ AFLI MAI MULTE DESPTRE MINE?
Află mai multe despre formarea mea în terapia CranioSacrală și celelalte servicii pe care le ofer.